Din Suflet pentru Oameni
Un singur lucru cer de la Domnul, numai acesta caut: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele, să privesc frumusețea Domnului și să-L caut în templul Lui.
La urma urmei, de cele mai multe ori credem într-un Dumnezeu pe care ni-l făuresc nevoile noastre cele mai adânci. Noi ni-l plăsmuim. Din materiile noastre nevăzute.
Tu nu te-ai lăsat pradă iubirii, şi voiai să te laşi pradă lui Dumnezeu? Chiar şi asupra acestei relaţii voiai să-ţi impui controlul. Să faci din Dumnezeu o preocupare a narcisismului tău. învaţă să te laşi mersului lor, atunci când nu poţi controla lucrurile. Invaţă să nu-ţi faci mântuirea dependentă de izbânzile tale.
Din clipa în care Dumnezeu Se face om, nu mai există cerul ca loc al întâlnirii cu Dumnezeu, ci doar inima omenească.
La Hristos nu ne ducem pentru că ne e frică, ci pentru că-L iubim. Nu vei fi „judecat” pentru cât ţi-a fost teamă de El, ci pentru cât L-ai iubit.
Când lăcrimez, mi-L amintesc pe Hristos lăcrimând în faţa mormântului prietenului Său Lazăr, şi asta îmi aduce mângâiere. Când mi-e teamă, mă gândesc la Hristos în Ghetsimani, curgându-I sudoare de pe frunte ca sângele, şi asta îmi aduce odihnă.
Doamne, dă lumină vieţii mele, că de întuneric mă îngrijesc singur!
Dumnezeu are mereu pentru noi câte-o surpriză, un dar, mai ales în zilele în care nu sărbătorim.
Dumnezeul meu, de mic copil mi s-a spus că o să mă pedepseşti pentru păcatele mele. Iartă-mă că nu i-am ascultat şi am crezut în iubirea Ta nemărginită!
Când trăieşti pe Dumnezeu ca lege şi scut al egoului, atunci îţi va fi foarte greu să-L recunoşti ca Mire al Bisericii. Fiindcă atunci nu-ţi va cere izbânzi, ci inima. După cuvintele Patericului: „Dacă ai inimă, te poţi mântui”.
